Sfaturi & Trucuri

Cum să te păstrezi întreg la minte în timp ce lucrezi de acasă

Câteva sfaturi pentru a-ți spori motivația, fericirea și sănătatea

de Melissa pe 20 martie 2020
Cum să te păstrezi întreg la minte în timp ce lucrezi de acasă

Există multe persoane care aleg să lucreze de acasă uneori. Alteori, toată lumea, inclusiv cei care nu sunt obișnuiți să muncească de la distanță, sunt încurajați (sau obligați) să lucreze de acasă. În aceste cazuri, chiar și cei care au lucrat ocazional de acasă ar putea simți o nouă schimbare uluitoare din cauza perioadelor prelungite din interior. De aceea, ne-am propus să împărtășim cu tine câteva sfaturi esențiale pentru lucratul de acasă pentru a te ajuta să-ți păstrezi calmul și dacă ești nevoit să rămâi în casă.

Aranjează-ți spațiul de lucru

Găsește un loc confortabil în casă care să funcționeze exclusiv ca spațiu de lucru. Nu uita că vei dori să-ți menții spațiile de relaxare și spațiul „de lucru” separate. Aceasta înseamnă să eviți patul, dormitorul și canapeaua, dacă este posibil. În mod ideal, vei avea un scaun și un birou (o masă de bucătărie e bună și ea) la dispoziție. Iar dacă este posibil, aranjează acest spațiu undeva lângă o fereastră sau chiar balcon, deoarece este întotdeauna drăguț și sănătos să beneficiezi de lumină naturală, în special dacă ești nevoit să nu-ți părăsești locuința pentru o perioadă de timp mai îndelungată. În plus, te poate ajuta să-ți menții concentrarea și să-ți ridice moralul.

Mi-am cumpărat o lumânare parfumată, câteva plante frumoase și niște flori pentru a-mi face spațiul de lucru mai confortabil și mai drăguț.

Ella, colega noastră de la paralegal a găsit un mod minunat de a-și dichisi spațiul de lucru în timp ce lucrează de la distanță. „Mi-am cumpărat o lumânare parfumată, câteva plante frumoase și niște flori pentru a-mi face spațiul de lucru mai comfortabil și mai drăguț”, a spus ea. „Contează pentru mine și face lucrurile mai pozitive. În plus, plantele sunt bune pentru îmbunătățirea calității aerului din casă!"

Dacă lucrezi de acasă, dar la fel lucrează și jumătatea ta, este posibil să dorești să desemnezi o cameră ca și spațiu de „ședințe”. În acest fel, veți avea fiecare un loc separat pentru atunci când trebuie să efectuați sau să primiți apeluri, fără a-l perturba pe celălalt.

În sfârșit, înainte de a te așeza, asigură-te că ai tot ce îți trebuie la îndemână pentru a fi cât mai productiv pe tot parcursul zilei.

Menține ordinea

S-ar putea să te simțiț mai confortabil lăsând căni murdare de cafea în jurul noului tău birou, acum, când ești la tine acasă, și nu există colegi în jur care să te judece. Însă, oricât de tentant ar fi, încearcă să nu faci asta. Păstrează-ți spațiul de lucru cât mai ordonat, deoacere prea multă dezordine te va distrage și, astfel, productivitatea ta va fi redusă, putând impacta chiar și capacitatea ta de a prelucra informații.

Respectă o rutină

Este important să ai o rutină atunci când lucrezi de la distanță, în special de acasă. În timp ce poate fi tentant să-ți iei laptopul și să începi să lucrezi, imediat ce te-ai dat jos din pat, prezența rutinii de dimineață îți va da o doză de normalitate. Trezește-te la timp, fă-ți patul, un duș, schimbă-te de pijamale (credem că vei dori totuși să arăți prezentabil pentru apeluri video), pregătește-ți un mic dejun sănătos și abia apoi începe ziua de muncă. Rutina de dimineață îți va face zilele mult mai line.

Stabilește limite

Dacă copii sau jumătatea ta sunt și ei acasă, spune-le despre programul și zonele tale de lucru, astfel încât să știe când să nu te deranjeze, și ce zone ale casei să evite. Pentru a te ajuta să te concentrezi și să eviți orice distrageri zgomotoase, poți folosi fie dopuri de urechi sau căști care anulează zgomotul de fond. Poți stabili limite și cu tine însuți. Colegul nostru Leonel, QA Chapter Lead, recomandă să: „eviți urmărirea știrilor pe tot parcursul zilei, pentru a te menține optimist și sănătos. În schimb, alege anumite ore din zi pentru a le verifica și apoi... gata, oprește-le!”

Rămâi în contact (virtual)

Muncitul de acasă te poate face să simți izolat uneori, mai ales din cauza lipsei de contact cu colegii. Prin urmare, profită de aplicații precum Slack, Zoom, WhatsApp, Skype, FaceTime, Hangouts și așa mai depart pentru a iniția un scurt apel audio (sau mai bine, un apel video) cu un coleg de serviciu, dacă îți lipsește conexiunea umană (vorbind la figurat, desigur).

Colega noastră Estefania, Lead Market Development Manager, ne reamintește să fim înțelegători atunci când vine vorba de această nouă formă de comunicare cu colegii noștri. „Trebuie să avem răbdare cu conexiunea wifi”, explică ea. „În Spania, de exemplu, este complet supra-saturată, așa că apelurile video nu funcționează întotdeauna corect”. Așadar, dacă camera cuiva se blochează sau microfonul nu funcționează corect, pur și simplu zâmbește! Oricât de frustrant ar putea fi uneori, nu uita că echipa ta își dă toată silința.

Ia o pauză

La fel ca atunci când ești la birou, este bine să iei pauze de la spațiul tău de lucru. Ridică-te, plimbă-te, întinde-ți picioarele și fă orice altceva ce nu este legat de muncă timp de 5–15 minute.

Activitatea mea preferată de pauză este curățenia. De fiecare dată când simt că am nevoie de cinci minute departe de laptop, mă duc să pun o mașină la spălat sau să spăl vasele.

Karolina, Content & Community Manager, ne-a impărtășit ce face ea atunci când ia o pauză. „Activitatea mea preferată de pauză este curățenia. De fiecare dată când simt că am nevoie de o pauză de cinci minute de laptop, mă duc să pun o mașină la spălat sau să spăl vasele”, a spus ea. „Asta îmi relaxează complet mintea și mă pot întoarce la muncă cu bateriile încărcate. În plus, odată ce am terminat de lucrat, nici nu mai trebuie să fac curat!”

Asigură-te că ai timp și pentru prânz. Recruiterul nostru, Gaili recomandă: „să-ți adaugi ora prânzului în calendar și astfel, colegii vor ști să nu planifice nicio întâlnire în acel interval.”

Vei dori, de asemenea, să ai o alimentație sănătoasă, care să sporească sistemul imunitar. Puneet, Paid Media Specialist, sugerează: „să optezi pentru mâncare gătită, nu doar pentru semipreparate congelate.” De asemenea, hidratarea este importantă, așa că asigură-te că bei suficientă apă!

Oprește-te din lucrat

Muncitul peste program este cea mai rapidă modalitate de a o lua razna, pentru că este mult mai ușor să pierzi noțiunea timpului mai ales atunci când lucrezi de acasă. Setează-ți alarme și cronometrează-ți timpul, astfel încât să știi când e momentul să te îndepărtezi de laptop, să te deconectezi și să te oprești.

Colegul nostru Joe, Head of Design, a împărtășit cu noi unul dintre trucurile sale pentru a-și păcăli mintea să facă mai ușor trecerea de la viața de „birou” la cea de „acasă”: „seara, mă schimb în pijamale, ceea ce mă ajută să simt că sunt acasă”.

Jagoda, Credit Product Analyst propune identificarea unui nou hobby care să te ajute să te relaxezi odată ce ai terminat cu munca în ziua respectivă. „Găsește un hobby care îți place pentru a te ajuta să te relaxezi, cum ar fi yoga, cititul, tricotatul, boardgames sau alte jocuri.”

Fă mișcare

Mulți dintre noi trăim deja un stil de viață destul de sedentar și lucrul de la distanță contribuie la asta chiar mai mult. Lucratul de acasă înseamnă lipsa navetei zilnice spre birou și reduce mersul pe jos pe care îl faci în timp ce te îndrepți către birou, stația de autobuz sau metrou. De aceea este și mai important să incluzi anumite activități fizice atunci când lucrezi de acasă. Și să nu crezi că ai nevoie de o super completă sală de gimnastică pentru a face ceva mișcare acasă!

Selman, colegul nostru de la Relații Clienți a găsit soluția excelentă pentru el ca să se mențină activ: „Îmi place să mă trezesc puțin mai devreme și să fac niște mișcare. Mă ajută să mă mențin puternic și motivat”!

Tu cum păstrezi întreg la minte în timp ce lucrezi de acasă? Ce sfaturi ai oferi comunității noastre? Dacă crezi că stăpânești arta lucratului de la distanță, ne-ar plăcea să auzim care sunt cele mai bune sfaturi! Te ivităm să le împărtășești cu noi pe Facebook, Twitter, Instagram sau prin e-mail la community@monese.com.


Melissa Content Writer
Share this article